Testamentul se poate întocmi în formă autentică, la notar sau în formă olografă, adică scris în întregime, datat şi semnat de către testator. Totuşi, întocmirea sa în formă autentică este recomandabilă, datorită beneficiilor oferite:
- certitudine cu privire la persoana testatorului
- permite stabilirea clară a voinţei testatorului
- evită ineficienţa clauzelor sau imposibilitatea executării lor ca urmare a nerespectării de către testator a dispoziţilor legale imperative
- se bucură de forţa probantă a actelor autentice, şi, drept urmare, sarcina dovezii revine celui care îl contestă
- este accesibil şi persoanelor care nu ştiu să scrie şi să citească sau persoanele care, din cauza infirmităţii ori din orice alte cauze nu pot semna
- contestarea ulterioară este mai anevoioasă
- un exemplar al actului se păstrează permanent în arhiva biroului notarial sau a camerei notarilor, astfel încât nu poate fi sustras, ascuns sau distrus de persoanele interesate, iar dacă a dispărut poate fi obţinut un duplicat sau poate fi reconstituit în condiţiile prevazute de lege
- aptul existenţei testamentului este asigurat prin înscrierea actului în Registrul naţional notarial de evidenţă a liberalităţilor (R.N.N.E.L).
Testamentul este un act revocabil, în sensul că testatorul poate face pe parcursul vieţii sale câte testamente doreşte, revocând testamentele anterioare sau completându-le, dacă noile dispoziţii nu sunt contradictorii. Revocarea testamentului autentic se face obligatoriu numai printr-un act autentic notarial.
Testamentul poate conţine unul sau mai multe legate, adică dispoziţii prin care testatorul dispune asupra bunurilor sale. În funcţie de partea din aceste bunuri de care testatorul doreşte să dispună prin testament, legatele se împart în:
1. Legate universale, prin care testatorul dispune ca totalitatea bunurilor sale mobile şi imobile să revină unei sau mai multor persoanele
2. Legate cu titlu universal, prin care testatorul dispune ca o fracţiune (parte) din bunurile sale să revină unei sau mai multor persoanele. Prin fracţiune se înţelege: i) o cotă parte din totalitatea bunurilor sale mobile şi imobile; ii) un dezmembrământ al proprietăţii (uz, uzufruct, etc.) asupra totalităţii bunurilor sale mobile şi imobile sau asupra unei cote părţi din moştenire şi iii) proprietatea sau un dezmembrământ asupra totalităţii bunurilor sale mobile şi imobile sau asupra unei cote părţi din acestea, determinate după natura sau provenienţa lor
3. Legate cu titlu particular, prin care testatorul dispune asupra unor bunuri indviduale, identificate ca atare în cuprinsul actului (un anumit bun mobil sau imobil, o altă succesiune etc.)
Deşi cel mai popular scop al testamentului este de stabili cum va fi împărţită averea mobilă şi imobilă a testatorului după data decesului, actul poate conţine şi alte clauze, la fel de importante:
- se poate recunoaşte un copil
- se poate desemna de către părinte persoana care poate fi numită tutore al copilului său sau poate prevedea, în mod expres, că înlătură posibilitatea ca o anumită persoană să fie tutore
- se poate da acordul sau interzice, după deces, prelevarea de organe, ţesuturi şi celule umane, în scop terapeutic sau ştiinţific
- se poate dispune de modalitatea de realizare a propriilor funeralii şi se pot da dispoziţii cu privire la corpul testatorului după moarte
- se poate dispune înfiinţarea unei fundaţii, cu precizarea scopului şi a patrimoniului
- se poate impune interdicţia de înstrăinare a unui bun lăsat moştenire
În vederea executării ultimelor sale dorinţe, testatorul poate desemna unul sau mai mulţi executori testamentari, adică persoane împuternicite în mod expres de către defunct pentru executarea dispoziţiilor testamentare.
